Parerile sunt împărțite asupra acestui Parfum, eu una am luat după recenzii și nu mia placut, pt mine nu miroase placut, nici adiere florala sau de fruct și ma întreb problema e in el sau la sau la faptul ca nu este original.
Cristina, Vă mulțumim pentru recenzie! Menționăm că toate produsele comercializate în magazinul nostru sunt originale, fiind achiziționate doar prin intermediul furnizorilor oficiali.
Tot odată vrem să vă oferim câteva recomandări pentru deschiderea corectă a aromei, vă recomandăm să scoateți corect dopul aer-alcool, deoarece alcoolul este un conservant și se află la suprafața aromei.
Primele pulverizari (de obicei până la 7 pulverizari ) trebuie efectuate lateral (nu pe piele, nici pe haine), apoi parfumul trebuie lăsat pentru 24 de ore într-un loc ferit de razele directe ale soarelui și de umezeala (ideal ar fi în dulap), după 24 ore, produsul se testează pe piele.
Respectarea acestor recomandari este necesara, deoarece parfumul a fost agitat in timpul transportarii, iar uleiurile esențiale trebuie să se stabilească și să se calmeze.
Respectarea recomandarilor contribuie la dezvăluirea corecta a aromei parfumului cât si la testarea persistentei acestuia.
Брала год назад дочке ,всё ей понравилось.Сейчас она сама заказала и сказала,что парфюм изменился и отдаёт пепельницей.Я не поверила.Но когда она принесла,я обалдела.Действительно есть постороний табачный отголосок.Я могу сравнить,тк тестировала и первый.Что это-непонятно.
Уж не помню как познакомилась с этим парфюмом, но влюбилась в него, и пока что он занимает лидирующее место моих любимчиков. Я не чувствую в нем описанный девочками запах жасмина, и не могу его приписать к классу дешёвых, несмотря на недорогую стоимость, для меня дешёвым ароматом является императрица)))) но на вкус и цвет товарищей нет, как говорится))) запах отдаёт фруктами, чувствуется апельсинка. Держится очень хорошо
Да простят меня поклонники данного парфюма, но я пополню число его противников. Брала по отзывам без предварительного затеста, а зря. По описанию и содержанию нот, я ожидала приятный летний аромат. Но на деле же оказалась цветочная база с очень неприятной нотой кошачьего туалета, скорее всего это жасмин. Без затеста брать не рекомендую. Стойкость хорошая.
Очень...очень красивый аромат. Я просто в восторге! Заказывала в слепую и не прогадала. Весенне- летний аромат и всего есть в нём по немногу. Он и сладкий, и свежий, и лёгкий, и то же время стойкий. Прекрасный шлейф оставляет за собой...
Спасибо большое Makeup ♥️ и качество и сервис, как всегда на высоте!
Pentru prestarea serviciilor la cel mai înalt nivel și pentru obținerea ofertelor personalizate, avem nevoie de acordul dvs. pentru utilizarea datelor individuale. De fiecare dată când vizitați site-ul nostru web sau îl utilizați în continuare, acceptați automat prelucrarea datelor cu caracter personal. Folosim cookie-uri pe site-ul nostru. Unele dintre ele sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim site-ul, cât și experiența dvs. Modul în care puteți obiecta, precum și detaliile despre cookie-urile și urmărirea noastră, pot fi găsite în rubrica protecția datelor .
Parerile sunt împărțite asupra acestui Parfum, eu una am luat după recenzii și nu mia placut, pt mine nu miroase placut, nici adiere florala sau de fruct și ma întreb problema e in el sau la sau la faptul ca nu este original.
Cristina, Vă mulțumim pentru recenzie! Menționăm că toate produsele comercializate în magazinul nostru sunt originale, fiind achiziționate doar prin intermediul furnizorilor oficiali. Tot odată vrem să vă oferim câteva recomandări pentru deschiderea corectă a aromei, vă recomandăm să scoateți corect dopul aer-alcool, deoarece alcoolul este un conservant și se află la suprafața aromei. Primele pulverizari (de obicei până la 7 pulverizari ) trebuie efectuate lateral (nu pe piele, nici pe haine), apoi parfumul trebuie lăsat pentru 24 de ore într-un loc ferit de razele directe ale soarelui și de umezeala (ideal ar fi în dulap), după 24 ore, produsul se testează pe piele. Respectarea acestor recomandari este necesara, deoarece parfumul a fost agitat in timpul transportarii, iar uleiurile esențiale trebuie să se stabilească și să se calmeze. Respectarea recomandarilor contribuie la dezvăluirea corecta a aromei parfumului cât si la testarea persistentei acestuia.
Plăcut miros are
Брала год назад дочке ,всё ей понравилось.Сейчас она сама заказала и сказала,что парфюм изменился и отдаёт пепельницей.Я не поверила.Но когда она принесла,я обалдела.Действительно есть постороний табачный отголосок.Я могу сравнить,тк тестировала и первый.Что это-непонятно.
Уж не помню как познакомилась с этим парфюмом, но влюбилась в него, и пока что он занимает лидирующее место моих любимчиков. Я не чувствую в нем описанный девочками запах жасмина, и не могу его приписать к классу дешёвых, несмотря на недорогую стоимость, для меня дешёвым ароматом является императрица)))) но на вкус и цвет товарищей нет, как говорится))) запах отдаёт фруктами, чувствуется апельсинка. Держится очень хорошо
Nu mi-a placut deloc acest parfum, imi miroase a jasmin si atit, nimic altceva nu simt.
Super mulțumită, mulțumesc Make-up!
Да простят меня поклонники данного парфюма, но я пополню число его противников. Брала по отзывам без предварительного затеста, а зря. По описанию и содержанию нот, я ожидала приятный летний аромат. Но на деле же оказалась цветочная база с очень неприятной нотой кошачьего туалета, скорее всего это жасмин. Без затеста брать не рекомендую. Стойкость хорошая.
Cel mai ieftin miros posibil ... ma asteptam la ceva mai deosebit ...